Newsletter Psiho-Oncologie Iunie 2017

Stimați colegi,

1. Proiectul “Sprijinirea persoanelor afectate de cancer în viața lor socială și profesională – SPAC” a progresat la obiectivul al treilea (O3). Partenerii implicați și în cadrul acestei părți a proiectului sunt: Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu – Hațieganu, Cluj Napoca – UMF, Asociația pentru Servicii și Comunicare în Oncologie – APSCO, Fondatione ANT Italia Onulus, Institut INPRO a.s., Rize Anadolu Saglik Meslek Lisesi și Institutul Postliceal Phoenix. Echipa APSCO este responsabilă pentru activitatea de diseminare și pentru activitățile din strategia generală a O3. Cursul final va fi organizat în 4 module: 1. Trăind cu cancer; 2. Comunicarea cu persoanele aflate în distres; 3. Cancerul la locul de muncă; 4. Securitatea și confidențialitatea pe internet. Persoanele responsabile pentru gestionarea conținutului modului 2 sunt drd. Psih. Clinician Specialist Florina Pop și Psiholog clinician, Psihoterapeut Raluca Farcaș. Mai multe detalii puteți găsi aici.

   

2. În perioada 22 – 23 Iunie 2017 la Praga a avut loc cea de a doua întâlnire transnațională stabilită în proiectul SPAC. În cadrul acestei reuniuni de lucru au participat reprezentanți ai organizațiilor partenere. Mai multe detalii cu privire la agenda întâlnirii puteți găsi aici.

3. Unitatea Economist Intelligence în parteneriat cu Observatorul Sănătății din România a diseminat și discutat raportul cu privire la deficitul de medicație oncologică din Europa. Conferința s-a desfășurat în 20 iunie, a.c, în București. Detalii cu privire la întregul eveniment puteți găsi aici: http://www.psychooncology.ro/the-economist-intelligence-unit-value-based-healthcare-in-romania-conference/. În cadrul aceleași conferințe au avut loc discuții cu Domnul Dr. Alexandru Eniu, Domnul Dr. Vlad Voiculescu și Domnul Dr. Marius Geantă referitoare la organizarea în România, în anul 2020, a Congresului Mondial de Psiho-Oncologie.

   

4. Vă recomandăm cursurile gratuite de psiho-oncologie în limba română de la IPOS. Un curs extrem de util este cel intitulat “Intervenții psihosociale: dovezi și metode pentru susținerea pacienților cu cancer

5. Conferința Mondială IPOS din acest an de la Berlin (14 – 18 august) cuprinde o secțiune special dedicată noilor profesioniști din domeniu care însumează mentorat, un atelier de dezvoltare a conceptului de workshop, prezentare de postere, dar și networking. Mai multe detalii despre fiecare activitate și modalitatea de înscriere puteți găsi accesând: http://www.ipos2017.com/early-career-professionals.html.

6. La inițiativa conducerii Institutului Oncologic “Prof. Dr. I. Chiricuță” cu scopul oferirii celei mai de calitate îngrijiri aliniate la standarde internaționale s-a înființat un grup multidisciplinar (format din psihologi cu expertiză în domeniul psiho-oncologiei, asistenți medicali specializați în domeniul oncologic, dietetician și asistent social) denumit “Echipa de reabilitare și tratament suportiv”, avand ca și coordonator pe drd. Psiholog Clinician Specialist Florina Pop, iar ca și coordonator pentru activitatea medicală pe dr. Asist. Medical licențiat Ioana Gădălean.

7. Finding My Way RO este prima și până în momentul de față, singura platformă online din România care oferă persoanelor diagnosticate cu cancer care se confruntă cu distres, o intervenție cognitiv-comportamentală online gratuită și validată științific. Prin colaborarea dintre Universitatea Flinders din Australia și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca s-a adaptat și introdus în România acest program. Mai multe informații puteți găsi aici: http://findingmyway.ro/.

8. Societatea Maghiară de Psiho-Oncologie și Universitatea din Debrecen, Departamentul de Oncologie au inițiat un proiect de cercetare-intervenție denumit “Introducerea screening-ului oncopsihologic în toate instituțiile de îngrijire oncologică” (8 centre în total) din Ungaria. Doamna Dr. Mailáth Mónika, Președinte al Societății Maghiare de Psiho-Oncologie va conduce această cercetare.

9. Organizația Mondială a Sănătății a introdus aspectele psiho-sociale în prevenirea și controlul cancerului. Rezoluția cu privire la etapa prevenirii și controlului cancerului este un document oficial care poate fi accesat și vizualizat în detaliu aici: http://www.who.int/cancer/eb1143/en/.

10. Cu bucurie reamintim faptul că în perioada 29 iunie – 1 iulie 2017 va avea loc un eveniment extrem de important pentru domeniul Psihologiei din țara noastră – desfășurarea celui de al 9 lea Congres de Psihoterapie Cognitivă la Cluj. Programul final poate fi accesat aici: http://www.iccp2017.org/.

11. În perioada 26 – 27 octombrie 2017 în Polonia (Cracow) va avea loc prima Conferință Internațională Transdisciplinară cu tema Educația tinerilor care se confruntă cu experiența bolii oncologice și a familiilor lor în procesul de vindecare. Înregistrarea la conferință se poate face până în data de 15 Iulie 2017, iar deadline-ul pentru submiterea completă a textelor este de 25 octombrie 2017. Mai multe informații se pot cere la următoarea adresă de e-mail: eduoncol@gmail.com.

12. În data de 13 iunie 2017, ora 18.00 la București a avut loc dezbaterea profesională “TRATAMENTE ȘI TEHNOLOGII INOVATOARE ÎN MEDICINĂ”. Prezentul program a fost demarat de Oameni și Companii în 2017, cu scopul de a crea o comunitate care să facă schimb de informații și experiențe pentru optimizarea accesului pacienților la tratamente și tehnologii inovatoare. În cadrul programului se organizează dezbateri la nivel național și regional, o conferință națională și se vor crea instrumente digitale de promovare a informațiilor rezultate din schimburile de experiență către comunitatea medicală. Pânăa cum, s-au desfășurat dezbateri la Iași, Cluj și Timișoara. Invitații speciali ai acestor evenimente au fost Președintele Secretar de Stat ANMCS, Domnul Vasile Cepoi, Președintele Centrului de Inovație în Medicină, Domnul Marius Geantă și Domnul Varujan Pambuccian.

13. Președintele Asociației pentru Servicii și Comunicare în Oncologie, APSCO, Domnul Conf. Univ. Dr. Dégi L. Csaba a fost invitat de către vicepreședintele Parlamentului European, Doamna Adina Ioana Vălean la o întrevedere științifică care va avea loc în data de 28 iunie 2017, între orele 14.00 și 18.00, la Parlamentul European, Bruxelles. Scopul vizitei constă în a stabili linii de colaborare pe viitor și a deschide noi dezbateri în spațiul public național privind sănătatea cetățenilor.

  

14. Cu dorința de a reflecta împreună asupra experienței neoplazice din România, fragmentul din acest număr pentru secțiunea “Vocea Pacientului” este următorul:

“Cum vi s-a schimbat viața de când v-ați îmbolnăvit? -Să fiu scos la 40 de ani din activitate, pensionare și să trăiești o viață cu amenințarea că acuma-acuma vine, într-o săptămână, nu-i ușor. Greu, mi s-a schimbat viața în greu.”

Pacient spitalizat, sex feminin, 53 de ani, mediul rural (pag. 342)

Vă așteptăm să ne transmiteți anunțuri, informații utile pe care doriți să le trimiteți colegilor.

Vacanță plăcută celor care și-au început această perioadă!

 

Cu deosebită considerație,

Drd. Florina Pop, IOCN

Psiholog clinician specialist

și

Dr. habil. Dégi L. Csaba PhD MSW

 
###